Editia a III-a a Crosului Hidrotehnicii este parte din programul Ministerului Educatiei privind alocarea de fonduri de la bugetul de stat instituţiilor de învăţământ superior de stat pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor extracurriculare – ştiinţifice, tehnice, cultural-artistice şi sportive naţionale, precum şi a celor pentru studenţii capabili de performanţe.
Scopul activității este creșterea gradului de coeziune între studenții Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului prin activitate sportivă, susținând în același timp un stil de viață sănătos. Un beneficiu secundar al activității este interacțiunea studenților cu cadrele didactice ale Facultății prin atragerea profesorilor în acest gen de activitate sportivă.” Dacă la prima ediție au participat 3 cadre didactice, la a doua au participat 8, în postura de concurenți la cros.
Proiectul a crescut de-a lungul anilor. Astfel, la prima ediție activitatea își propusese să aibă ca beneficiari direcți un număr minim de 70 de studenți ai Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului. Cu toate astea, au fost prezenți aproximativ 80 de participanți, atât studenți cât și foști absolvenți sau persoane din afara Facultății, iar la a doua ediție au participat circa 110 de persoane, 90 la cursa de 2,5 km si 20 la cea de 5 km, unii dintre ei fiind atleți de top cu rezultate notabile la diferite competiții de atletism.
Anul acesta activitatea este bugetată pentru 120 de concurenți, dar se găsesc soluții si pentru cei doresc să participe la această activitate.
Start-ul va fi dat joi, 10 noiembrie, la ora 12:00, în faţa clădirii Facultăţii de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului. Sunt posibile două variante de traseu.
Varianta scurtă a traseului este accesibilă doar pentru studenţii TUIASI şi măsoară circa 2,4 km. Înscrierea la traseul scurt se face prin completarea următorului formular: https://forms.gle/EHYZE2Etu17cvUvn6.
Traseul lung este permis oricui și măsoară circa 5 km. Înscrierea la traseul lung se face prin completarea următorului formular: https://forms.gle/cugZrRr6zX3qD3Uq6.
Detalii despre trasee pot fi găsite si pe pagina de Facebook a Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului, la link-ul: https://fb.me/e/4QV5y1Ihs
Ca parteneri ai activității în acest an sunt: Clubul Vivertine și Domeniile Bohotin.