loader image

Istoric

Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului din Iaşi are o semnificativă istorie, ale cărei rădăcini se regăsesc încă de la începutul secolului al XIX-lea.

1813 – Gheorghe Asachi organizează la Iaşi prima Şcoală de Inginerie în limba română de ingineri hotarnici,  astăzi măsurători terestre şi cadastru, care  este considerată prima şcoală de inginerie în limba română din istoria învăţământului tehnic din ţara noastră.

1948 – Ia fiinţă la  Iaşi,  Institutul de Măsurători Terestre.

1962 –  Se constituie Facultatea de Hidrotehnică, care avea în structură două specializări: Hidrotehnică Agricolă (Îmbunătăţiri Funciare) şi respectiv Construcţii şi Instalaţii Hidrotehnice (denumită ulterior Construcţii Hidrotehnice).

1986 – Facultatea de Hidrotehnică a fost ataşată la Facultatea de Construcţii Iaşi.

1990 – Facultatea de Hidrotehnică şi-a reprimit statutul independent în cadrul Institutului Politehnic Iaşi, iar pe lângă cele două specializări existente (specializarea Îmbunătăţiri funciare cu noua denumire de Îmbunătăţiri Funciare şi Dezvoltare Rurală (IFDR) şi specializarea Construcţii Hidrotehnice cu noua denumire Amenajări şi Construcţii Hidrotehnice (ACH)  se adăugă specializările Ingineria Mediului (cu noua denumire Ingineria și  Protecția Mediului in Agricultură) şi Cadastru (cu noua denumire Măsurători Terestre şi Cadastru).

2005 – S-a adoptat forma europeană de studii care pune în practică Convenţia de la Bologna, cu trei cicluri de învăţământ: licenţă (durata de 4 ani), masterat (durata de 2 ani) şi doctorat (durata de 3 ani). Adoptarea programului Bologna a impus şi denumirea actuală de Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului.