Istoric

1. Scurt istoric al învățământului tehnic superior în Moldova

Necesitatea organizării unor așezăminte de învățământ care să satisfacă cerințele de progres economic și social ale țării a apărut începînd de la sfârșitul sec. al XIV-lea.

Încă de atunci s-a remarcat înființarea câtorva școli importante prin nivelul cunoștințelor, prin domeniile studiate și prin interesul pe care l-au prezentat pentru societățile vremurilor respective, cum au fost: Schola palatina organizată la Suceava în timpul Domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1431), Școala Superioară de studii teologice din timpul domniei marelui Voievod Ștefan cel Mare (1457-1504), Schola latina înființată la Cotnari de Iacob Heraclid Despotul (1562-1563).

Ultima din ele cuprindea în planul de învățământ discipline umaniste (limba latină, logică, retorică etc.), dar și discipline științifice (astronomie, biologie, geografie, inițiere în fizică) și avea în obiectiv răspândirea ideilor înaintate ale Renașterii.

Domnitorul Vasile Lupu s-a preocupat de ameliorarea stării învățământului înființând, în anul 1640, Colegiul Vasilian de la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, unde se studiau discipline exacte ca matematica, fizica, astronomia.

O nouă etapă de progres al învățământului se remarcă în secolul al XVIII-lea ca reacție la schimbările de viziune care s-au produs în țările din Vestul Europei, cu privire la studiul științelor, schimbări care au condus la remarcabile progrese tehnice ce au susținut revoluția industrială din a doua  jumătate a acestui secol. Astfel, în anul 1714 Domnitorul N. Mavrocordat a înființat Academia domnească din Iași, care a fost susținută pe durata ființării ei (până în anul 1821) de domnitorii Grigore Ghica, Ion Teodor Calimachi, Grigore Calimachi și Grigore Alexandru Ghica.

Un raport înaintat Domnitorului Alexandru Moruzi de către mitropolitul Iacov Stamati împreună cu trei boieri, în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, solicita ridicarea acestei instituții de învățământ la o “adevărată academie de știință” De asemenea, se recomanda să se acorde un loc aparte geometriei,considerată ca disciplină folositoare agriculturii.

Pentru istoria învățământului ingineresc, un moment important este cel din martie 1813 când Domnitorul Scarlat Calimachi aprobă înzestrarea și modernizarea Academiei Domnești, una din măsuri fiind introducerea cursului de “știință inginerească”, care a fost încredințat și predat în limba română de eruditul Gheorghe Asachi. Programul de învățământ din perioada 1814-1818 prevedea disciplinele: matematici, geometrie, trigonometrie, geologie și topografie. Chiar dacă a existat o singură promoție de absolvenți ai acestei clase, ea a reprezentat prima promoție autohtonă de ingineri, iar această inițiativă este considerată prima școală de inginerie în limba română din istoria învățământului tehnic din țara noastră.

În aceeași perioadă, în Țara Românescă se remarcă inițiativa lui Gheorge Lazăr de înființare la Mânăstirea Sf.Sava a primei școli, cu o grupă care pregătea ingineri hotarnici. Eforturile sunt susținute în continuare de Petrache Poenaru, fost elev al lui Gheorghe Lazăr, care în 1833 a organizat două clase de cunoștințe aplicate.

Un așezământ de referință în istoria învățământului superior tehnic din Moldova a fost Academia Mihăileană, inaugurată la 16 iunie 1833 sub patronajul Domnitorului Mihail Sturza, care avea trei facultăți  (Filozofie, Drept și Teologie) și o scoală de inginerie civilă. În noul proiect de organizare al Academiei din anul 1843 în cadrul Facultății de Filozofie sunt separate științele tehnice și grupate în două secții: de inginerie civilă și de agronomie. Planul de învățământ la secția inginerie civilă, cu durata inițială a studiilor de 2 ani a fost modificat la propunerea lui Gh. Asachi în anul 1844 la 3 ani și prevedea ca discipline de studiu: Algebra și Geometria teoretică și practică, Mecanica, Hidraulica, Desenul arhitectonic etc.

În anul 1849, Gh. Asachi a înființat la Iași “școala de aplicație pentru ingineri și conductori” iar în București, sub patronajul Domnitorului Barbu Știrbei, se propunea organizarea unei școli de ingineri cu secții de topografie, poduri și șosele, arhitectură care a ființat între anii 1852-1858.

O nouă etapă de dezvoltare a învățământului este cea care a urmat Unirii Principatelor (1859) și care se înscrie în reformele progresiste din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Aceste reforme au creat cerințele pentru înființarea în 1860 a Universității din Iași iar în anul 1864 a Universității din București. În cadrul Universității din Iași a luat ființă Facultatea de Științe, unde se predau disciplinele de Matematică, Mecanică, Geodezie precum și Arhitectură și Desenul Perspectiv.

Odată cu dezvoltarea economică a țării a crescut nevoia de specialiști în exploatarea și punerea în valoare a resurselor țării, în instalații industriale, lucrări de infrastructură. În acest context se remarcă mai mulți pași care au condus la înființarea Institutului Politehnic Iași, în succesiune cronologică aceștia fiind: a) înființarea, în cadrul Facultății de Științe, a Școlii de electricitate; b) acordarea dreptului universităților să organizeze învățământ superior aplicat, în baza legii privind modificarea unor articole din legea asupra învățământului superior și secundar;c) în baza acestei legi, prin aprobarea la 7 noiembrie 1912 a Regulamentului Facultății de Științe din Iași, s-au înființat legal Secțiile de Chimie aplicată și de Electrotehnică. Acest eveniment reprezintă adevăratul act de înființare a Institutului Politehnic Iași, în prezent Universitatea Tehnică ” Gheorghe Asachi” din Iași.

La București, în 1867 s-a înființat Școala de poduri, șosele și mine, cu durata studiilor de 4 ani, condusă și finanțată de Departamentul lucrărilor publice. Continuând evoluția, după Primul Război Mondial și reîntregirea țării, în anul 1921 a avut loc înființarea Școlii Politehnice din București (cu facultățile de Construcții, Mine, Silvicultură și o specialitate de Cadastru) și a Școlii Politehnice din Timișoara.

În anii următori pregătirea viitorilor ingineri s-a făcut atât în  cele două Politehnici din tară cât și în secțiile facultăților de științe de la Universitate. La Facultatea de științe de la Universitatea din Iași s-au înființat secțiile de Electrotehnică, Chimie industrială și de Științe agricole. Un moment de mare importanță este votarea în Parlamentul țării în martie 1937 a legii care dă dreptul de acordare a titlului de inginer numai școlilor politehnice și în consecință se hotăra desființarea învățământului tehnic din Universități.

În aceste circumstanțe, Consiliul profesoral al Secțiilor de științe aplicate, în acord cu conducerea Universității din Iași, au declarat constituirea Politehnicii din Iași. Decizia de constituire a Școlii Politehnice “Gheorghe Asachi” din Iași a fost semnată de Ministerul Educației Naționale la 3 dec. 1937 și publicată în Monitorul Oficial din 4 martie 1938. În urma acestei acțiuni, în toamna anului 1938 a început activitatea Școlii Politehnice din Iași cu secțiile de Chimie industrială și Electrotehnică, devenite facultăți prin efectul legii menționate anterior. Tot prin aceeași lege, Facultatea de Agronomie, care din anul 1933 fusese transformată din Secție în Facultatea de Științe agricole de pe lângă Universitatea din Iași și mutată la Chișinău, a fost transferată la Politehnica “Gheorghe Asachi” din Iași. În anul 1940, în urma evacuării Basarabiei, această Facultate se desființează, însă a fost reînființată ulterior, în 1941, în Iași.

În anul 1941 la Politehnica din Iași a luat ființă Facultatea de Construcții, cu specializarea generală de inginer constructor având, între disciplinele de specialitate, și pe  cele de topografie, geodezie și cadastru, navigație și îmbunătățiri funciare. Cu această organizare, Facultatea a funcționat până la reforma învățământului din anul 1948.

Istoria Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria mediului din Iași are legături și rădăcini care se regăsesc nu numai la Facultatea de Construcții și la cea de Științe agricole din Iași, ci și în Specializarea de Geniu rural care a luat ființă în anul 1934 la Academia de Înalte Studii Agonomice din București. Disciplinele de specialitate de aici erau atât cu caracter agronomic cât și specifice geniului rural, respectiv matematici speciale, hidraulică generală, hidraulică agricolă, topografie  specială și geodezie, îmbunătățiri funciare și construcții agricole. Numărul absolvenților acestei secții era de 10-15 pe an.

În anul 1938, Academia de Înalte Studii Agronomice a fost integrată în Școala Politehnică din București sub denumirea de Facultatea de Agronomie, iar în anul 1943, odată cu reorganizarea acestei facultăți, s-a reînființat Secția de Geniu rural. Dintre absolvenții acestei secții s-au remarcat viitori profesori ai Facultății noastre: Valeriu Blidaru, Ecaterina Blidaru, Vasile Băloiu.

2. Evoluția specializărilor din facultate în perioada 1948-1962

În anul 1948, odată cu Reforma Învățământului din România a luat ființă la Galați Facultatea de Hidroameliorații. La noua facultate au fost transferați și studenții care urmau cursurile la Specializarea Geniu rural din București. În același an la Iași a început activitatea Institutului de Măsurători Terestre, care din anul 1951 a fost transferat la Galați ca Facultate de Măsurători Terestre (denumire schimbată, în 1952, în Facultate de Geodezie). Din 1955, când Secția de geodezie este transferată la București, la Galați, a funcționat Facultatea de îmbunătățiri funciare și organizarea teritoriului agricol, cu două sepcializări: îmbunătățiri funciare și organizarea teritoriului agricol.

Din toamna anului 1957, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și organizarea teritoriului agricol este transferată la Institutul Agronomic ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași, unde a funcționat până în anul 1962, când a fost transferată la Institutul Politehnic din Iași.

Primul Decan al Facultății de Hidroameliorații de la Galați a fost Prof.I.M.Gheorghiu (în anul universitar 1948-1949). În fruntea Facultății, el a avut un rol determinant în organizarea învățământului de specialitate în etapa respectivă.

Disciplinele de învățământ la Specializarea Îmbunătățiri funciare în perioada 1957-1962 au fost:

• Discipline fundamentale: Matematică superioară, Fizică, Mecanică, Bazele chimiei, Geometrie descriptivă, Desen
• Discipline tehnice de bază: Topometrie, Hidraulică, Hidrologie și bazele geologiei, Rezistența materialelor, Geotehnică și fundații, Electrotehnică, Energetică, Organe de mașini, Pedologie, Agricultură generală, Curs general de construcții
• Discipline de specialitate: Irigații-desecări, Ameliorații agrosilvice, Stații de pompare, Amenajări piscicole, Exploatarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare, Alimentări cu apă, Construcții inginerești, Cadastru, Organizarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare
• Discipline sociale, politice, economice, limbi straine și educație fizică.

La Specializarea Organizarea teritoriului, planul de învățământ din perioada 1957-1962 prevedea:

• Discipline fundamentale: Matematică, Chimie, Geometrie Descriptivă, Fizică, Desen, Botanică
• Discipline tehnice de bază: Topografie, Trigonometrie, Pedologie, Horticultură, Bazele geologiei, Mecanizarea agriculturii, Agricultură generală, Construcții agricole și Bazele construcțiilor
• Discipline de specialitate: Organizarea teritoriului, Organizarea lucrărilor de măsurători, Geodezie, Cadastru și legislație agricolă, Topometrie specială, Economie agricolă și Organizarea întreprinderilor agricole de stat, Ameliorații agrosilvice, Fotogrammetrie, Sistematizarea complexelor agricole
• Discipline social-politice și economice, limbi străine, educație fizică

Practica era organizată pe ani de studiu: anul I- practică topografică, anul II-  practică de pedologie și cartarea solului, anul III- practică de agricultură (3 săptămâni) și practică de șantier (4 săptămâni), anul IV- practică de producție și de culegere a datelor pentru proiectul de diplomă (4 săptămâni), anul V- practică pentru elaborarea proiectului de diplomă( 4 săptămâni).

Atât la Galați cât și la Iași, în cadrul Institutului agronomic, cadrele didactice ale facultății și întreg personalul tehnic au contribuit la organizarea, dotarea și dezvoltarea laboratoarelor la disciplinele cu aplicații: topografie, pedologie ameliorativă, hidraulică, fotogrammetrie, organizarea și mecanizarea lucrărilor de hidroameliorații ș.a.

Este de remarcat strădania cadrelor didactice pentru editarea unor cursuri, manuale, îndrumătoare, care, la vremea respectivă, au satisfăcut atât nevoile de documentare ale studenților, dar au fost de un real folos și specialiștilor din sectoarele de proiectare, execuție și exploatare. Menționăm în acest  sens lucrările: Gheorghiu I.M.- Unelte și mașini pentru execuția lucrărilor de îmbunătățiri funciare (1948), Blidaru V.- Irigații (Ed. Agrosilvică, 1954), Blidaru V.- Desecări (Ed. Agrosilvică, 1956), Roșca D.- Hidrologie agricolă (Ed. Agrosilvică, 1956), Blidaru A.- Stații de pompare pentru hidroameliorații (Ed. Agrosilvică, 1957) ș.a.

Numărul absolvenților începând din anul 1951 (când s-a organizat prima sesiune de examen de diplomă de la înființarea primei facultăți la Galați și până în anul 1962 inclusiv, a fost de cca. 880 ( inclusiv specializările Măsurători terestre și Organizarea teritoriului agricol)

Evoluția Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului în perioada 1962-2012. Aniversarea a 50 de ani de existență a Ănvățământului superior hidrotehnic în Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”din Iași

Secții de specializare și forme de școlarizare

Din toamna anului 1962, când Facultatea de Îmbunătățiri funciare de la Institutul Agronomic Ion Ionescu de la Brad a fost transferată la Institutul Politehnic din Iași, se constituie aici, mai întâi Facultatea de Hidrotehnică Agricolă (în anul universitar 1962-1963), care din anul universitar următor, prin unirea cu  Secția de Contrucții și instalații hidrotehnice (transferată de la Facultatea de Contrucții unde fusese înființată în anul 1961) constituie Facultatea de Hidrotehnică. În această structură, Facultatea avea două secții de specializare: Hidrotehnică Agricolă (Îmbunătățiri Funciare) și respectiv Construcții și Instalații Hidrotehnice (denumită ulterior Construcții Hidrotehnice și mai târziu, Amenajări și Construcții Hidrotehnice).

De la înființare, Facultatea a avut învățământ de zi cu durata studiilor de 5 ani și învățământ fără frecvență cu durata studiilor de 6 ani, acesta din urmă încetând în anul 1966. Începând din anul universitar 1969-1970 se înființează secții de subingineri cursuri de zi, care durează până în anul 1983, când încetează această formă de școlarizare.

Din anul 1982 s-au înființat cursuri serale pentru ingineri la specializarea Construcții Hidrotehnice, iar din anul universitar 1985-1986, această formă de învățământ a fost organizată și la specializarea de Îmbunătățiri Funciare. Ultima promoție a absolvit forma de învățământ ingineri cursuri serale în 1996.

În anul 1986 Facultatea de Hidrotehnică a fost atașată la Facultatea de Construcții Iași, perioadă care se încheie în anul 1989.

În anul universitar 1990-1991 Facultatea de Hidrotehnică și-a reprimit statutul independent în cadrul Institutului Politehnic Iași. Ea a început să funcționeze cu 4 specializări, dintre care două existente (Îmbunătățiri funciare cu noua denumire de Îmbunătățiri Funciare și Dezvoltare Rurală (IFDR) și specializarea Construcții Hidrotehnice (CH))  la care s-au adăugat specializările Ingineria Mediului și Cadastru, toate cu  forma de învățământ cursuri de zi și durata studiilor de 5 ani.

Din anul 1994 la aceste patru specializări s-a adăugat și specializarea Inginerie sanitară și protecția mediului (ISPM).

În noua structură care se menține și în prezent, Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului pregătește ingineri în specializări ce fac parte din trei profile:

• Profilul construcții (inginerie civilă): specializările Amenajări și Construcții Hidrotehnice, Îmbunătățiri Funciare și Dezvoltare Rurală, Inginerie Sanitară și Protecția Mediului;
• Profilul Ingineria mediului: specializarea Amenajări pentru Protecția Apei  și Solului
• Profilul Geodezie: specializarea Cadastru

Din anul 1994-1995 a funcționat în cadrul Facultății ciclul de studii aprofundate cu durata de un an, cu două direcții de specializare din profilul construcții (Inginerie civilă) respectiv Siguranța lucrărilor hidrotehnice (SLH) și Gestiunea perimetrelor irigate (GPI), la care s-a adăugat din anul universitar următor și direcția de specializare Monitoringul şi controlul poluării şi calamităţilor (MCPC).

Din anul universitar 2000-2001 până în anul 2009-2010 au fost organizate studii de masterat (cursuri postuniversitare) la aceleași specializări ca și în cazul studiilor aprofundate, respectiv Siguranţa lucrărilor hidrotehnice (SLH ), Gestiunea perimetrelor irigate (GPI) și Monitoringul şi controlul poluării şi calamităţilor (MCPC).

Din anul 2005 s-a adoptat forma europeană de studii care pune în practică Convenția de la Bologna, cu trei cicluri de învățământ: licenșă (cu durata de 4 ani), master (cu durata de 2 ani) și doctorat (cu durata de 3 ani). Adoptarea programului Bologna a impus și denumirea actuală a Facultății.

Din anul universitar 2009-2010 și în prezent, Facultatea organizează studii universitare de master din structura programului Bologna, cu specializările: Inginerie Hidrotehnică (IH), Modernizarea Sistemelor Hidrotehnice, Hidroameliorative şi Hidroedilitare (MSHHH),  Ingineria şi Monitoringul Factorilor de Mediu (IMFM) și, începând cu anul universitar 2011-2012, și specializarea Geomatică şi Cartografie (GC). 

Conducerea Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași și a Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului

Conducerea Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași și a Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului în perioada 1962-2012 a fost asigurată de următoarele personalități:

A.    Rectori:

• Acad. dr. ing. Cristofor Simionescu (1951- 1976)
• Prof. univ. dr. ing. Mihai Gafițanu (1976-1984)
• Prof. univ. dr. ing. Cameluța Beldie (1984- 1990)
• Prof. univ. dr. ing. Vitalie Belousov (1990- 1996)
• Prof. univ. dr. ing. Mihai Gafițanu (1996- 2000)
• Prof. univ. dr. ing. Mihai Crețu (2000- 2004)
• Prof. univ. dr. ing. Nicolae Badea (2004- 2008)
• Prof. univ. dr. ing. Ion Giurma (2008- 2012)
• Prof. univ. dr. ing. Ion Giurma (2012- prezent)

B. Decani

• Prof. univ. emerit Gheorghe Ciobanu (1962-1966)
• Prof. univ. dr. ing. Tudor Silion (1966- 1972)
• Prof. univ. dr. ing. Chiril Popescu (1972- 1981)
• Prof. univ. dr. ing. Marcel Patraș ( 1981- 1990)
• Prof. univ. dr. ing. Eftimie Nițescu (1990-1992)
• Prof. univ. dr. ing. Ion Giurma (1992-2000)
• Prof. univ. dr. ing. Iosif Bartha (2000-2008)
• Conf. dr. ing. Dorin Zaucă Cotiușcă (2008- 2012)
• Prof. univ. dr. ing. Florian Stătescu (2012- prezent)