loader image

Misiune & obiective

Departamentul de “Măsurători terestre şi cadastru”, prin organizarea programului de studii de licenţă “Măsurători terestre şi cadastru” şi a programului de masterat „Geomatică şi cartografie”, cât şi prin participarea la activitatea şcolii doctorale, are ca misiune de bază, educarea, instruirea şi calificarea profesională a studenţilor, corespunzător cerinţelor economice în continuă schimbare din mediul social. Evoluţia ştiinţei şi tehnologiei, ca şi cererile de pe piaţa muncii sunt permanent luate în consideraţie, în primul rând prin actualizarea planurilor de învăţământ precum şi prin modernizarea şi îmbunătăţirea bazei materiale, pentru asigurarea unui proces de învăţământ de calitate superioară, dar şi o implicare susţinută în activitatea de cercetare.

În cadrul programului de studii de licenţă MĂSURĂTORI TERESTRE ŞI CADASTRU se pregătesc specialişti în domeniu, capabili să execute lucrări specifice cadastrului şi măsurătorilor terestre în general, incluzând aici elemente de proiectare şi realizare a reţelelor geodezice, a operaţiunilor topografice, fotogrammetrice şi cartografice, a constituirii şi exploatării unui Sistem Informaţional Geografic, a urmăririi comportării în timp a unor obiective inginereşti.

Prin asimilarea unor teorii şi concepte moderne din domeniile topografiei, geodeziei, cartografiei, fotogrammetriei, teledetecţiei, al tehnologiilor de măsurare şi prelucrare automată a datelor, de integrare a lor într-un sistem informatizat, de management şi comunicare, absolvenţii vor fi capabili să facă faţă cerinţelor specifice domeniului ingineriei geodezice, la standarde recunoscute pe plan naţional şi european.

Obiective generale ale programului de licenţă sunt:

1.     Culegerea , analiza, prelucrarea şi interpretarea datelor din domeniul ingineriei geodezice.
2.     Elaborarea de studii şi rapoarte în domeniul ingineriei geodezice, ca bază pentru decizii şi demersuri concrete în soluţionarea problemelor inginereşti.
3.     Abordarea creativă şi inovatoare a cercetării ştiinţifice în domeniul ingineriei geodezice.
4.     Capacitatea de a evalua critic şi constructiv problemele inginereşti din domeniul geodezic.
5.     Capacitatea de iniţiativă şi conducere a unor proiecte inginereşti specifice domeniului geodezic şi de integrare eficientă în colective de lucru interdisciplinare.
6.     Înţelegerea influenţei activităţilor inginereşti asupra mediului social şi respectarea valorilor şi eticii profesionale.
7.     Abilitatea de comunicare elocventă, orală şi scrisă, în limbajul tehnic de specialitate, inclusiv într-o limbă străină.
8.     Utilizarea tehnologiilor informatice în rezolvarea problemelor inginereşti din domeniul geodezic.
9.     Preocuparea constantă de autoperfecţionare în domeniu şi asumarea responsabilităţii propriilor decizii şi acţiuni.
Obiective specifice ale programului de licenţă sunt:
1.    Concepţia şi realizarea unor proiecte de execuţie a reţelelor geodezice prin intermediul tehnologiilor satelitare şi terestre.
2.    Cunoaşterea fluxului tehnologic în prelucrarea datelor provenite pe cale fotogrammetrică sau satelitară şi interpretarea informaţiilor obţinute.
3.    Realizarea de măsurători topo-geodezice cu scopul întocmirii planurilor topografice ale unor obiective şi a documentaţiilor cadastrale pentru proprietăţile imobiliare.
4.    Trasarea pe teren a proiectelor de construcţii de orice tip şi a urmăririi comportării în timp a acestora.
5.    Evaluarea terenurilor şi construcţiilor, conform normativelor şi legislaţiei în vigoare.
6.    Concepţia şi exploatarea unei aplicaţii într-un Sistem Informaţional Geografic, pentru un teritoriu administrativ cadastral.

La nivel mondial datorită dezvoltării rapide a tehnologiei de măsurare precum şi a revoluţiei informatice în toate disciplinele domeniului geodezic, se impune o abordare integratoare a tuturor ramurilor care concură la formarea bazelor de date geo spaţiale şi la eficienta lor exploatare. Faţă de această realitate, inginerul geodez este nevoit să se specializeze în mod continuu într-un domeniu prioritar în care va trebui să colaboreze cu specialişti din multiple domenii pentru crearea unui sistem informaţional util societăţii.

Misiunea programului de masterat „GEOMATICĂ ŞI CARTOGRAFIE” constă în formarea şi instruirea absolvenţilor de masterat din domeniul Ingineriei Geodezice, cu o pregătire temeinică în ariile de studiu ale geodeziei superioare, fotogrammetriei şi teledetecţiei, ale cartografiei digitale şi sistemelor informaţionale geografice, ale monitorizării sistemelor de mediu şi ale cadrului legislativ de creare a sistemelor geo – informaţionale.

Programul de studii universitare de masterat „Geomatică şi cartografie” pregăteşte specialişti de înaltă calificare, capabili să efectueze cercetări asupra teoriilor, conceptelor şi metodelor specifice programului, să le dezvolte, să le actualizeze şi să le interpreteze în situaţiile noi întâlnite în practică. Absolvenţii vor fi pregătiţi să creeze, să execute şi să conducă diverse activităţi in domeniul ingineriei geodezice sau în cadrul unor proiecte interdiscplinare.

Obiectivele generale ale programului de master „Geomatică şi cartografie” sunt:

  • cunoaşterea aprofundată a domeniului geomaticii şi a cartografiei, prin asimilarea teoriilor, metodelor şi procedeelor practice de culegere, prelucrare, analiză şi management a datelor geo-spaţiale.
  • utilizarea adecvată a limbajului specific domeniului ingineriei geomatice în comunicarea cu specialişti din medii profesionale diferite;
  • utilizarea cunoştinţelor de geodezie, cartografie şi geoinformatică pentru explicarea şi interpretarea unor situaţii noi, în contextul schimbărilor accentuate ale mediului înconjurător;
  • utilizarea integrată a cunoştinţelor şi tehnologiei informaţiei geo – spaţiale, pentru rezolvarea eficientă a problemelor din domeniul gestionării resurselor şi a monitorizării mediului înconjurător;
  • utilizarea nuanţată şi pertinentă de criterii şi metode de evaluare specific geodezice pentru a formula judecăţi de valoare şi de a soluţionarea constructiv problemele complexe din practică;
  • elaborarea de proiecte în domeniul sistemelor geo-informaţionale, utilizând metodele geodeziei, fotogrammetriei, teledetecţiei, cartografiei, sistemelor informaţionale geografice şi de poziţionare globală.
  • conceperea şi conducerea proceselor specifice domeniului tehnologiei spaţiale;
  • execuţia unor proiecte inginereşti de specialitate individuale sau asumarea unor roluri de conducere în colective de lucru interdisciplinare;
  • autocontrolul procesului de învăţare, ca parte integrantă a procesului de educaţie continuă şi de autoperfecţionare.

Obiective specifice ale programului de master „Geomatică şi cartografie” sunt:

  • înţelegerea şi aprofundarea problematicii geodezice de înaltă precizie la monitorizarea spaţială a unor obiective inginereşti;
  • cunoaşterea fluxului tehnologic de înregistrare a datelor spaţiale pe cale fotogrammetrică şi de teledetecţie, cu prelucrarea acestora prin intermediul softurilor specializate;
  • conceperea, proiectarea, realizarea şi exploatarea proiectelor GIS cu specific cadastral urban;
  • aplicarea metodelor moderne de cartografiere pentru modelarea digitală a terenului şi întocmirea hărţilor digitale de ansamblu şi tematice;
  • cunoaşterea modului de monitorizare şi analiză probabilistică a sistemelor mediului înconjurător;
  • cunoaşterea legislaţiei privind proiectarea, execuţia si exploatarea structurilor de date geo – spaţiale, conform  reglementărilor la nivel naţional şi în cadrul Uniunii Europene;

Cererea sporită a absolvenţilor pentru continuarea studiilor în cadrul programului de master, este justificată fie din opţiunea de a accede în poziţia de a efectua lucrări profesionale independente sau de a prelua poziţii de conducere în afaceri şi administraţie, fie din dorinţa de a urma un doctorat într-o carieră ştiinţifică.